Corectează. Nea = se scrie într-un cuvânt când este substantiv și are sensul de zăpadă, omăt sau prescurtarea de la nenea. Exemplu: A nins mult și totul este acoperit de nea. Ne-a = se scrie cu cratimă atunci când urmează o acțiune. Exemplu: Maria ne-a zis că a câștigat un premiu. nea VS ne - a. Exemple de propoziții:
(Uneori articulat și în forma prescurtată regională nea; adesea însoțit de numele persoanei la care se referă) Termen de respect cu care se adresează un copil sau o persoană mai tînără unui bărbat mai în vîrstă sau unui frate mai mare. V. bade, unchi. De ce să ai, nea Ioane, ciudă pe mine? DUMITRIU, B. F. 65.
Pe Luminița am întâlnit-o la Conferința Fain & Simplu de la Ateneul Român. Aceasta face parte din ansamblul cameral român Violoncellissimo, care ne-a bucurat cu un concert live la prima întâlnire a comunității Fain & Simplu de la Ateneu. Dincolo de muzica ei, Luminița are o poveste ce merită să fie împărtășită cu voi.
ne-au : Ne-au pregătit de examen. Ne-au lăsat la nevoie. Ne-au ajutat foarte mult. Ne-au făcut să reacționăm. Cu ajutorul cuvântului ne-au , vă vom demonstra cât de simplu și cât de radical se poate schimba sensul unei propoziții din cauza unei „umile" virgule. Nu ne-au pregătit destul. Nu, ne-au pregătit destul.
Am tot discutat aici despre limba romana, asa ca iata ca a venit momentul sa stim cum se scrie corect: "ne-a" sau "nea", iar raspunsul este atat de simplu incat nu o sa mai gresiti niciodata. Avem nea sau zapada, omat si Nea Marin Miliardar, in rest scriem mereu ne-a ( spus, facut, placut ). De obicei avem un verb dupa aceea, la fel cum este si cazul i-a sau ia. Spunem corect i-a dat, i-a inmanat, i-a placut, in schimb ia vine de a lua, ia mana de pe calculator! Cum scriem corect

I, pl. "a" este un verb auxiliar, pers. a III-a, sg. Ex.1 Ne-a povestit. Ex.2 Ne-a spus. Se scrie nea doar atunci când ne referim la zăpadă sau când ne adresăm unei persoane mai în vârstă, fiind prescurtarea de la „nenea". Ex.1 Pe stradă cădeau fulgi de nea. Ex.2 L-am văzut pe 'nea Ion.

Acest răspuns a primit 118 "Mulțumiri mari" de la alți elevi din locuri precum Turţ, Chiajna sau Podoleni.. Întrebare. Ajutor când se scrie ne-a cu cratima si nea legat va rog frumos. Răspuns. Cand urmeaza dupa el un verb se scrie cu cratima.exemple:Calculatorul ne-a salvat.Nea Costica ma ajutat la proiect.
De altfel, nea Marin a fost uimit la aflarea veștii că fosta parteneră a nepotului său o să aducă pe lume un copil. Ce spune nea Marin despre faptul că fosta iubită a nepotului său este însărcinată . Gazda emisiunii „Poftiți pe la noi!" de la Antena 1 nu a știut nimic despre sarcina fostei iubite a nepotului său. Cum este corect: n-ea sau ne-a?. Afla mai multe despre acest subiect. Toate intrebarile isi au raspunsurile pe Cum se scrie? Igca.
  • 219bg6k439.pages.dev/605
  • 219bg6k439.pages.dev/795
  • 219bg6k439.pages.dev/664
  • 219bg6k439.pages.dev/494
  • 219bg6k439.pages.dev/436
  • 219bg6k439.pages.dev/642
  • 219bg6k439.pages.dev/807
  • 219bg6k439.pages.dev/841
  • 219bg6k439.pages.dev/932
  • 219bg6k439.pages.dev/564
  • 219bg6k439.pages.dev/837
  • 219bg6k439.pages.dev/559
  • 219bg6k439.pages.dev/489
  • 219bg6k439.pages.dev/147
  • 219bg6k439.pages.dev/973
  • ne a sau nea